Un Milion De Pași 35

Un Milion De Pași 35

Pai, hai să plecăm.Ce ne retine?

-Tu nu vii cu mine.
-Ce? Nu mă iei cu tine?
Mă pune jos apoi începe să mă gâdile ca pe un copil.
-Unde pleci tu fără mine Aaa?

-Lasă – mă! Ești nebun și tu..
Încerc să ies din bratele lui însă nu reușesc, mă salvează soneria telefonului său.

-Nu am terminat cu tine, să știi. Spuse acesta ridicând degetul arătător.
Îmi dă drumul și se îndreaptă spre telefon.

Aloo?
Da? Ok!! Am înțeles!
Nu puteai să mă anunți mai devreme Laura? Irena nu are nimic de îmbrăcat.
-OK! Haide, ne auzim…

Închide apoi începe să se îmbrace cu hainele ce erau pe pat.

-Ce e? Îl întreb nedumerită.
-Știi că trebuia să avem două întâlniri, una este acum la prânz. Haide să ne pregătim! Trimite Laura pe cineva să îți aducă de îmbrăcat.

-De ce te îmbraci atât de elegant? Îl întreb privind la cămașă crem cu care tocmai se îmbrăcase.

-Acesta este mai sofisticat să spunem.

Se îndreaptă spre mine și îmi oferă un sărut umed.
-Merg jos la salon să îmi fac parul, bine?

Ridic dintr-o sprânceană iar pe el îl pufnește râsul.
-Ce este iubita?
-Atâtea fițe și figuri pe tine..
Râzând deschide ușa și pleacă.

Imediat după apare și Laura cu o rochiță alba foarte scurtă. Mă gândeam că face mișto de mine dar era chiar pe bune.

-Eu nu mă îmbrac cu asta! Ii spun din start.
Aceasta mă agață de mână și mă trage spre pat. Aruncă rochia și apoi se întoarce către mine punându-și mâinile în șold.

-Îmbrăcă-te! Fără comentarii…
-Dar..
-Nici un dar Irena dragă.. Ai un corp superb dar nu știi să ți-l pui în valoare.

Ce să mai comentez, oricum nu eram în măsură să o fac că stilurile vestimentare din cele două lumi erau foarte diferite așa că trebuie să o ascult dacă vreau să fiu demnă de Aris.

Rochia parca a fost croită pentru corpul meu, atât de bine venea.
Tot Laura mi-a adus și o pereche de săndaluțe negre cu care am completat ținuta și desigur parul l-am lăsat desfăcut revărsându-se ușor pe spate.
Aris când a întrat pe ușă a rămas blocat, acum nu știam dacă e de bine sau de rău dar părea să fie de bine privindu-i față.

-Ce te uiți așa?
-Pe zi ce trece, îmi dau seama că am făcut cea mai bună alegere când m-am căsătorit cu tine.
-De fapt m-a ales mă-ta dar mă rog!
Nu știu ce mi-a venit să fiu atât de tăioasa însă el mi-a zâmbit. S-a apropiat de mine și m-a agățat de mână și apoi mi-a șoptit ușor la ureche:
„Te-a ales Dumnezeu, să mă ajuți să nu mă pierd în lucruri inutile, să iubesc ce trebuie iubit”
Mi-a spus-o atât de frumos încât abia m-am abținut să nu plâng.
– Să mergem!
Ținându-mă de mână m-a tras spre ieșire și abia atunci am putut să respir și eu.

Înainte să ajungem am scanat persoanele ce stăteau la masă. Nu erau foarte mulți dar majoritatea păreau desprinși din altă lume.
Toți la patru ace și cu gesturi foarte fine.

Ne apropiem iar eu îndrăznesc pentru început să îi salut doar cu un zâmbet timid, Aris începuse să salute prima dată cele trei doamne ce nici nu s-au sinchisit să se ridice, apoi cei doi domni ce le însoțeau. Unul din ei mă privea destul de insistent și îmi zâmbea mai tot timpul.

-Să îi sărut mână domniței! Spuse acesta și îmi sărută mâna în așa fel de aveam impresia că vrea să mi-o mănânce mai degrabă.

Aris deja începuse să se agite.

Ooo, cel mai mult iubesc momentele de genul, când facem afaceri bucurându-ne în același timp de un prânz în familie.
Mă bucur să îți cunosc soția Aris, tatăl tău Dumnezeu să îl ierte mi-a povestit ceva de ea însă nu m-am gândit că e chiar atât de frumușică

Trecuse deja o, oră și prânzul se apropia de cină iar eu aveam o foame de lup. Nu știu dacă mă voi obișnui vreodată cu stilul ăsta de viata, să stau 7 ore numai să savurez un pahar de vin. Off și privirile acelui bărbat nu îmi dădeau pace, nu îmi plăcea deloc să fiu în centrul atenției.

-În birouri sus avem schiță, poți să mergi cu Johnny să îți arate tot cap coada, durează 15 minute, în timpul ăsta vine și mâncarea.

-OK! E o idee buna, spuse Aris.
Acel Jhonny se ridică de la masă și imediat o face și Aris însă mă agață și pe mine de mână.
-Aris, lasă fata la masă. Ce sa facă ea acolo? Nu ți-o fură nimeni. Îi spune individul ciudat iar Aris se conformează cu chiu, cu vai dar cu siguranță o face fiindcă o vede pe Laura venind.

-Bună Ziua, am întârziat puțin fiindcă am mai avut de lucrat la câteva dosare. Ii salută pe toți apoi se așează pe scaun lângă mine.

-Irena? Ai văzut minunatul acvariu de jos? Mă întreabă, bărbatul pe care am aflat ulterior că îl chema Marc.
-Nu! Îi răspund cu un zâmbet chinuit.

-Hai, ridică-te să îl vedem. Până vine soțul tău ne vom plictisi.
Mă uit spre Laura dar nu schițează nici un gest.

-Nu cred că..
Haii, spuse acesta agățându-mă de mână.
-Ești aici jos, Laura știe de tine.Nu îți face griji!
Sunt nevoită să accept vreau nu vreau și cel mai aiurea este că sunt nevoită sa îi suport compania, nu îmi plăcea absolut deloc de el.

Mai avea puțin și îmi spunea povestea fiecărui peste de acolo, ma apucase și somnul, foamea și toate alea.
Câteva minute mai târziu telefonul începe să îmi sune.
Încerc să îl sun înapoi pe Aris care se pare ca m-a apelat însă semnalul e foarte prost. Îmi apar alte zeci de apeluri ba de la, Laura ba de la Aris însă nu îi pot suna înapoi.
Mesaj de la Laura :

„Întoarce-te că Aris a înnebunit, a spart masa pe aici, i-am spus ca ai plecat cu Marc și a luat-o razna, vezi cum faci sa nu vii cu ăla că e foarte nervos și nu știu ce o sa iasă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *