Confesiunile Unei Dame De Companie Final

Confesiunile Unei Dame De Companie Final

Îmi prinde buza de jos cu dinții și aproape mi-o soarbe pe cea de sus.
Sărutul lui suav mă face să îmi pierd mințile, nu mă mai gândeam la nimic, nu mă mai gândeam dacă fac bine ceea ce fac sau nu pur și simplu trăiam momentul cu intensitate…
Ah! Și ce intensitate…
Mă apucă tremuratul atunci când îi simt mana atingându-mi ușor sânii.

Poate sună foarte ciudat, poate nu vă gândiți că e posibil ca viata unui om să se schimbe atât dar chiar e posibil.
Acum privind în urmă, mă gândesc că acei oameni care îmi spuneau mereu că am ales calea cea mai ușoară, au avut dreptate, și am înțeles exact și ce înseamnă calea ușoară.

Orfană, fără casă, fără ajutor era prea greu, era crucea pe care eu trebuia să mi-o duc dar nu am putut, am cedat și am lăsat jos povara ascunzându-mă în spatele lui Fabio, îndreptându-mă zi de zi tot mai mult către iad.

-Iasmina, îmi doresc atât de mult să facem dragoste 💕.

Aceste cuvinte mă înnebunesc iar stomacul meu o ia razna.
-Vrei? Insistă acesta.
Eu însă sunt cam incapabilă să răspund deși îmi doresc din toată inima să o fac.

Mă trântește ușor pe canapeaua din sufragerie dar ma tine in brațe și atât.

-Iasmina știi..

-Ce e?
-vezi cum este viata asta? Continuă acesta.
Îți mai amintești cum ne-am cunoscut? Nu am avut noi multe momente împreună dar alea pe care le-am avut mi-au rămas imprimate în creier 🧠 și în suflet ❤️.

Înainte sa te cunosc pe tine aveam în cap un anumit tip de femeie care sa îmi devină soție dar după ce te-am cunoscut s-a dus dracu teorii și tot. Mi-am spus doar că te vreau cu tot cu defecte, trecut… Greșeli, cu tot fiindcă nu îmi mai păsa de cei din jur.
Și dacă asta nu era dragoste atunci ce?

-Adi, sinceră sa fiu mi-e teamă să mai fac dragoste cu tine.
-De ce??Mă întreabă acesta privindu-mă în ochi.
Îi simțeam fiecare gură de aer și asta mă făcea să îmi pierd tot mai mult mințile.

-Mi-e frică, ca mâine mă trezesc și tu nu o să mai fii.

Zâmbește scurt și îmi mângâie obrazul.

-Nimeni și nimic nu ne va mai despărți. Nu mai sunt un vierme pe care îl poate strivi oricine îi in afară de tine mai este copilul nostru care mă face să fiu mai puternic, mai curajos.

Ma pufnește râsul, Adi mă privește cam ciudat.
-Scuză – mă, dar mi se pare al naibii de ciudat, nu știu când am ajuns la asta.
-La ce? Nu înțeleg!

-Ne ținem în brate și suntem pe punctul de a face dragoste și ieri nici măcar nu puteam visa la asta. 😂 Cam cât de repede se poate schimba viața unui om?

-Într-o secundă, îmi răspunde imediat.De aceea fie ce o fi vreau să trăiesc cum îmi place și tu ar trebui să faci la fel. Mă rog…
Cu tine avem puțin de lucrat, ești foarte naivă dar sincer asta m-a făcut să te iubesc mai mult.
Aveai meseria pe care o aveai și totuși păreai femeia care nu ar face niciodată așa ceva.

-Am încercat să mă schimb, să nu mai fiu atât de naivă dar asta sunt eu.. Îi spun privind in gol.
Acesta mă agață de obraz și mă obligă să îl privesc în ochi apoi îmi oferă un sărut zdravăn.
Mă mângâie ușor pe burtă și de acolo coboară mai jos spre picioare.

Tremuram din toate încheieturile, nu credeam că după viața pe care am avut-o voi avea vreodată astfel de momente. Acum chiar pot spune că viața mea a început din nou.

Închid ochii și încerc să mă relaxez însă sărim amândoi ca arși când auzim țipetele de afară.

Iasminaaa!! Ieși afara!
Se aude vocea Simonei.
Privim pe fereastră și o vedem in față casei, ținea în mână un pistol.
-Ce naiba se întâmplă?
Eu ies!
Dau sa plec însă Adi mă agață de mână.
-Nu ieși nicăieri, în mana are un pistol 🔫 si nu știm care este problema ei, sa nu uităm că a fost internată la nebuni Iasmina.
Sun la politie!

Scoate telefonul din buzunar însă eu ies imediat pe ușă cum prind momentul și din păcate e prea târziu să mă oprească.
El vine imediat după mine.
Simona ridică pistolul și îl îndreaptă spre noi.

-Întra, o sa discut eu cu ea.
-Termină Iasmina, spuse acesta nervos. De ce naiba ai ieșit? De ce?

-Tăceți dracului din gură, ne întrerupe Simona.
M-am saturat de voi, v-am suportat destul și pe tine si pe Fabio. Trebuia să te omor de mult dar am fost idioată, am crezut că o sa stai departe de ea.
Dacă Iasmina tot e atât de disperata după tine ia-o dar fetița nu v-o dau. Să fie clar!

-Simona ce tot spui?
Ce se întâmplă cu tine?

-Nu îți voi permite să îmi iei fetița. Nu voi permite asta.

-Dar nu vreau să ți-o iau, îi răspund apropiindu-mă sau mă rog încercând să o fac căci Adi mă tot trăgea înapoi.
În spatele Simonei apare o siluetă neagră ce îi ia pistolul din mână bruscând-o.
Nuu! Ce naiba faci? Las-o !
O iau la fugă spre ei dar Adi încearcă să mă țină.
-Unde te duci?
-Lasă-mă Adi, mă răstesc la el și îmi continui drumul.
Gorila aceea ce apăruse de nicăieri privea la Simona cum se chinuia să se ridice.
Cine ești? Îl întreb pe acesta.

Mă așez lângă Simona și o iau in brațe.
-Ești bine?
Ochii ei erau roșii de la atâta plâns.

-E nebună! Se aude vocea lui Fabio de undeva.
Adi vine lângă mine și amândoi privim în jur și totuși nu îl vedem nicăieri.

Deodată omul acela se retrage în, întuneric și apare Fabio într-un scaun cu rotile.
Înghit în sec, am avut un sentiment foarte ciudat când l-am văzut. L-am recunoscut deși nu părea el. Arăta mai rău ca niciodată.

– Trebuie să o internăm! Boala devine agresivă din nou.
-Nu înțeleg ce spui, ce boală?
Am locuit 3 ani cu ea în casă si niciodată nu mi-a făcut nici un rău.
Se apropie de noi ușor..
-Femeia a prins o, obsesie pentru tine încă de când te-am adus. E bolnavă mă înțelegi? I-a murit fetita acum 15 ani și de atunci a devenit așa. A fost internată dar i-au dat drumul însă de obsesie tot nu a scăpat. Nu ai idee de ce e în stare.

Mă uit spre ea și totuși nu îmi vine să cred. A avut atâta grijă de mine, m-a protejat… M-a iubit.

-Dar Fabio, ai încercat vreodată să o asculți? Să ii fii alături?
Sau ai internat-o si gata?

-Ești nebuna și tu?
Femeia asta m-a ținut sechestrat o perioadă bună. M-a lăsat fără mâncare, fără apă și am fost găsit când deja eram într-un stadiu groaznic. Aproape toți acest timp mi l-am petrecut prin spitale și cine știe dacă voi mai scăpa cu viața de data asta dar cât o voi mai duce, îți voi deschide ochii.
Este sora mea dar eu oricât am încercat nu am putut să o ajut apoi când am văzut că începe să facă rău am preferat să o internez, să fie și ea in siguranță și sa nu mai reprezinte un pericol pentru nimeni.

Adevărul e că eram cam în ceață, nu înțelegeam foarte multe lucruri dar cred că nu eram singura, Adi părea la fel de nedumerit.
Dar acum 3 ani când ne-am întâlnit ei îi murise fata, nu cred că era o minciună, plângea mereu noaptea.
Fabio își dă ochii peste cap.
-Femeia e bolnavă înțelegi?
Fata ei a murit acum mulți ani, de atunci a luat-o razna. E lesne de înțeles Iasmina..
Spuse acesta cu vocea tremurând.
Eu dacă te-aș pierde pe tine aș muri, ești ca și copilul meu și crede-mă, greșelile pe care le-am făcut au fost doar pentru că am crezut că e cel mai bine pentru tine.

Înghit în sec și privesc spre femeia care stătea cu capul în jos si umezea pământul cu lacrimile sale.
Îi ridic capul cu o mână și îi zâmbesc.
-Te înțeleg! Eu dacă mi-aș pierde fetiță aș muri. Nu te judec și voi fi alături de tine mereu.

Și m-am ținut de cuvânt, s-a internat până la urmă și noi o vizităm zi de zi.
Poate sunt prea naivă așa îmi spun toți dar nu îmi pasă, sunt cum vreau și cum simt să fiu și nimeni nu va schimba asta vreodată, poate din pricina asta, voi pierde, voi suferi dar nu îmi pasă.

3 luni mai târziu

Cu inima cât un purice stau pe wc si aștept rezultatul testului de sarcină. Rareș, Anisia, Adi si Fabio sunt dincolo si emoția devine cu atât mai mare. Dacă sunt însărcinată și voi trece din nou prin chinul prin care am trecut cu fetița? Dacă Adi nu va reacționa prea bine, deși relația noastră funcționează absolut normal încă mai am frica aia.
A venit momentul, trag aer în piept și privesc rezultatul.
2 LINII accentuate și-au făcut apariția.
Îmi fac aer cu mâna, simt o emoție de nedescris.
Adiiii!încep să țip și să plâng.
Adi apare imediat și mă privește panicat, îi întind testul și când realizează mă ia în brațe și mă învârte până amețesc.
Toți au venit ca spectatori în față ușii.
-Adii, staiii!
Mi-e frică tare, mor de frică.Dacă….
Shht! Îmi spune acesta punându-mi degetul arătător pe buze.
Se așează în genunchi și scoate din buzunar o cutie cu un inel.
Nu știu cât mai pot rezista la atâtea emoții.

-Știu că poate nu e cel mai mișto decor, adică uite, suntem lângă wc dar acum am simțit să o fac. Te ador și nu pot să mai aștept o secundă.
Ești mama copiilor mei și vreau să fii și soția mea. ❤️
Îmi șterg lacrimile care tot îmi umezeau obrajii.
-Acceptă și mă vei face cel mai fericit bărbat. ACCEPTA și te voi face să uiți fiecare moment urat din trecutul tău.

Îi răspund imediat cu un Da hotărât și mă strânge din nou în brațe cu putere.
-Unde este prințesă mică, întreabă Adi uitându-se împrejur.
-Se joacă, spuse Rareș zâmbind.
-Dă-mi voie sa te felicit prietene. În sfârșit visul nostru a tuturor s-a împlinit, avem două femei minunate, spune în timp ce o strânge în brate pe soția sa.
-Avem copii, suntem binecuvântați frate.
Acum că și voi sunteți împreună, chiar putem spune că suntem cei mai fericiți din lume.
Din toate astea am învățat multe dar cel mai important am învățat să nu mai judec atât de repede, spuse Rareș.

Eu am învățat să iert și să mă valorez mai mult. Le spun zâmbind.

-Eu am învățat că dacă iubești o floare, o uzi nu o rupi. Spuse Fabio cu ochii in lacrimi.
Iartă-mă Iasmina, iartă-ma pentru tot. Îți spun pentru a mia oară și îți voi spune până când voi închide ochii.
❤️❤️

Sfârșit!

1 thought on “Confesiunile Unei Dame De Companie Final

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *